Câteva sugestii personale despre cardurile electronice de identitate și sănătate

foto: RomaniaTV.net

Am profitat de faptul că proiectul privind introducerea cardurilor electronice de identitate și sănătate a fost în dezbatere publică până azi, pentru a formula câteva propuneri pe care le aprofundez de ceva timp.

În scopul de a identifica cele mai bune soluții privind modul de implementare a proiectului adus în dezbatere și de a contribui în calitate de cetățean cu idei care pot eficientiza punerea sa în aplicare, am identificat următoarele puncte de vedere pe care le-am și trimis la minister spre validare:

  • În ceea ce privește aplicațiile cu rol de identitate ale acestui card electronic, acestea s-ar putea extinde și spre următoarele domenii:

    (În afara serviciile online) achitarea taxelor, impozitelor sau a amenzilor la oficii digitalizate și automatizate ce pot oferi servicii specifice utilizând cititoare de tip RFID pentru identificarea persoanei care dorește să efectueze o anumită tranzacție de acest gen (ca și exemplu, există deja în sistemul de transport asemenea ghișee electronice automatizate pentru plata tichetelor de metrou sau autobuz);

    Acumularea și gestionarea de informații statistice cu acordul utilizatorului, privind modul de utilizare, periodicitate sau tipar, ce ar putea fi utilizate ulterior pentru rezolvarea unor probleme de logistică sau pentru eficientizarea unui anumit sistem de furnizare de servicii publice.
  • În legătură cu rolul cardului de sănătate, am identificat următoarele aspecte:

    Capacitatea de stocare a chipului RFID din interiorul actualului card de sănătate permite înregistrarea unor informații adiționale legate de pacient, care dacă sunt gestionate și înregistrate corect de către medicii de familie, ar putea salva vieți:
    În acest moment, conform cnsas.ro, cardul de sănătate conține informații de identificare ale asiguratului.

    Pe card  şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate următoarele informaţii:
  • Numele şi prenumele asiguratului
  • Codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate
  • Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de  sănătate (CID)
  • Data naşterii
  • Termenul de valabilitate al cardului (5 ani)

    cu mențiunea că doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.”

Propunerea legată de extinderea informațiilor medicale ale pacientului se referă la următoarele aspecte ce ar putea fi adăugate:

  • Grupa sanguină;
  • Mențiunea unor eventuale antecedente patologice și heredo-colaterale;
  • Mențiunea alergiilor daca sunt existente;
  • Daca există un tratament în prezent, eventual cu indicarea medicamentației;
  • Dacă și-a dat sau nu acordul pentru prelevarea de organe în caz de moarte cerebrală.

Motivare:

Informațiile indicate mai sus ar putea eficientiza procedura de primire a pacienților în UPU (Unitatea de primiri urgențe) și ar putea chiar salva vieți.

Vă spun din proprie experiență că actuala procedură este incompletă și poate pune în pericol viața unui pacient în următoarele situații:

  • pacientul ajunge în UPU într-o stare de inconștiență și nu se cunosc detalii despre alergii sau afecțiuni ce ar putea influența un eventual tratament;
  • pacientul nu își cunoaște grupa sanguină și are nevoie imediată de administrare de unități de sânge în urma unei vătămări;
  • pacientul suferă de o afecțiune neuropsihică și nu are discernământ, etc.

Aceste informații ar urma să fie completate de o infrastructură tehnologică de specialitate formată din:

  • Cititor RFID conectat la calculatorul personalului ce recepționează pacienții în UPU;
  • Posibilitate de conectare cu cont personalizat pe fiecare membru cu nume de utilizator si parola la un sistem informatic centralizat și conectat la SIUI pentru asigurarea legăturii cu medicii de familie;
  • Baza de date constituită la nivel național care să conțină toate aceste date, bineînțeles cu acordul pacientului, astfel încât aceste informații vitale să poată fi consultate într-un timp util în cadrul oricărei unități spitalicești la care se prezintă pacientul sau este adus de personalul de urgență.

Toate aceste informații sunt în acest moment solicitate verbal de către asistentul care recepționează pacientul în UPU, și care sunt menționate în fișa de recepționare a acestuia.

De ce am formulat aceste propuneri?

Pentru a introduce o notă personală ce a contribuit la motivul pentru care am decis să formulez aceste propuneri, acum câțiva ani chiar mama a fost internată de urgență în urma unor afecțiuni severe, iar din cauza faptului că asistentul medical nu a solicitat informații legate de alergii sau antecedente patologice, i s-a administrat o perfuzie cu glucoză în contextul în care ea suferea de diabet zaharat. Norocul a fost că sora a fost prezentă și sesizând situația, a alertat personalul medical în timp util.

Pentru că am putea salva vieți identificând asemenea soluții de optimizare a procedurilor UPU și nu numai.

O ultimă propunere este comasarea rolurilor celor două carduri de sănătate existente (card de sănătate și card european de sănătate) astfel încât să se elimine necesitatea pacienților asigurați să solicite anual cardul european de sănătate care te poate ajuta să scapi de cheltuieli substanțiale în cazul în care ai nevoie de servicii medicale de urgență în timpul unei deplasări în statele europene civilizate. Ca și exemplu, o analiză de sânge și un consult de specialitate dacă ți s-a făcut rău și ai ajuns la un spital din Austria te pot costa și 200 de euro, costuri ce pot fi acoperite însă de cardul european de sănătate, care în acest moment se poate solicita cu cerere scrisă și adeverință de salariat de la unitatea de muncă. Valabilitatea acestuia este de doar un an în acest moment.

Prin introducerea acestor carduri de identitate/sănătate electronice am putea integra și funcțiile celui european, astfel am beneficia de servicii medicale chiar și în unitățile europene fără a mai fi necesar niciun demers suplimentar.

Sper ca aceste informații să fie utile în formularea unor amendamente la proiect ce vor eficientiza modul în care acesta va identifica soluțiile propuse spre rezolvare.

Cu stimă,

Dorin Chirilescu

1 comment
  • Elena S
    25 January 2020 at 23:40

    Foarte bune propunerile. Și noi ne-am chinuit cu cardul european de sanatate când am fost în Grecia.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.