Ce trebuie să faci dacă ai nevoie de o copie după un document medical (Bacău)

M-am gândit să scriu câteva rânduri despre experiența mea cu personalul administrativ al Spitalului Județean de Urgență Bacău pentru a vă scuti de câteva ore pierdute inutil în caz că aveți vreodată nevoie de o copie după un document medical eliberat de această instituție.

S-a întâmplat să am nevoie de o asemenea copie, astfel m-am dus la biroul de informare din cadrul spitalului, de unde am fost redirecționat pe rând către secretariatul din cadrul Policlinicii și apoi către secretariatul din cadrul clădirii administrative a Spitalului Județean de Urgență Bacău.

Deci mai pe scurt, dacă aveți nevoie de o copie după un document medical eliberat de această instituție (copie după foaie de observație, copie după examinări medicale, etc) trebuie să ajungeți în această clădire:

Trebuie totuși să vă atrag atenția că acest serviciu este contra-cost, astfel va trebui să achitați o taxă de 20 de lei la casieria unității administrative pentru eliberarea documentului/documentelor solicitate.

Se completează o cerere și se face o copie după buletinul sau cartea de identitate, deci să aveți documentul asupra voastră. Toate acestea, împreună cu chitanța se înaintează departamentului juridic pentru înregistrare.

Interesant mi s-a părut că taxele respective nu sunt afișate nicăieri în incinta pavilionului administrativ, deși am fost asigurat că există o parte dintre ele tipărite și expuse în biroul casieriei. Nu pot confirma deoarece acesta era încuiat, personalul respectiv fiind în concediu.

Menționez că spre exemplu Spitalul Municipal de Urgență Moinești  nu percepe nicio asemenea taxă, iar documentele solicitate pot fi expediate în termen de 3 zile de la solicitare chiar prin e-mail. Poate că ei au înțeles mai bine importanța interacțiunii cu pacienții și utilizarea tehnologiei pentru eficientizarea timpilor de comunicare cu aceștia.

Revenind la interacțiunea mea cu personalul administativ din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău, am pus câteva întrebări în legătură cu această taxă și afișarea acesteia precum și a altor taxe practicate de instituție, primind ca și răspuns precum că serviciul de arhivare a fost externalizat către o societate din București, astfel periodic aceștia ridică documentele medicale și le transportă spre stocare în capitală, deci serviciul de consultare a documentelor trebuie remunerat prin instituirea acestei taxe.

De asemenea, termenul maxim de eliberare a copiei solicitate este de 30 de zile, un termen de luat în considerare dacă aveți cumva o urgență.

Am discutat de asemenea cu doamna Mirela Romanet – purtător de cuvânt al SJU Bacău,  astfel am propus realizarea unei secțiuni pe site-ul instituției http://www.sjubc.ro care apropo a fost schimbat recent (sunt curios cât a costat, pare un site modest la prima vedere), secțiune ce ar putea cuprinde toate taxele aferente serviciilor de care pot beneficia cetățenii județului Bacău pentru o informare corectă și transparentă.

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, mi s-a părut interesant că există un sistem informatic intern prin care poți fi identificat ca și persoană după CNP, astfel se pot obține informații detaliate cu privire la data internării precum și descrierea serviciilor efectuate.

În calitate de specialist IT aș înainta o altă propunere către personalul administrativ, să dezvolte sistemul informatic pentru a putea permite stocarea acestor documente în format electronic (scanate) în dreptul pacientului respectiv, aceste informații putând ulterior să fie accesate chiar de către medicul de specialitate într-un timp foarte scurt. Acesta ar beneficia de mai multe informații zic eu prețioase cu privire la evoluția sau stabilirea unui diagnostic medical în cazul unui pacient aflat la consultație.

Dacă vi se pare util acest articol vă rog să îl distribuiți și altora. E bine să fim informați corect.

 

Numai bine,

 

Dorin Chirilescu

Leave a Reply